About me

Fotografia mea
Samira
Living in a double world where all my dreams come true
Vizualizați profilul meu complet
Feeds RSS
Feeds RSS

miercuri, 31 martie 2010

DND

Sunt atat de plictisita de cateva zile si pe bune daca stiu de ce. Parca nu simt ca vine Pastele , cred ca tot din cauza acelora care au iesit in strada cu pliculete pt vopsit oua , cu cadouri pentru iepurasi. Eu spre exemplu am cumparat dulciuri in forma de iepurel de acum vreo 2 saptamani. Mda , asa e la roman se grabeste ca fata la maritat ... dar nu ma plang! Asta e tara in care traiesc , in care m-am nascut si probabil in care o sa mor. Nu ma deranjeaza , dar ma doare , nu ii iau in seama , dar imi amintesc. E un dute vino continuu din care nu mai inteleg nimic si nici nu mai vreau.
Brusc cand incepe omul sa se simte in singuranta ( cat de cat ) , vine un nene de la Guvern si da totul peste cap. Dnul. de la invatamant este o papusa gonflabila ( nu de alta da e plin doar de aer ) , nenea de la sanatate e o minoritate ... stati linistiti nu discriminez , dar mi se pare ciudat ca in tara noastra altcineva canta si noi jucam... E penibil si trist! Ca sa nu mai zic de dnu Presh care o da din lac in put! Am ajuns la concluzia ca tanti Base ne vinde numai gogosi umplute cu aerul lui Funeriu , pe care noi le mancam disperati de foame ... foame din ce in ce mai mare! Dar na , omul e devina , simplul cetatean care il injura pe Basescu inainte de alegeri , care a spus ca el nu il voteaza , care a spus ca iese in strada daca Base va castiga .. si uite.ne! Ehh , am obosit , ma duc sa ma culc , dar va las sa ascultati o melodie cu oaresce tente ca doar politica e o curva dragii mei!

Va salut cu respect!


vineri, 26 martie 2010

Don't you ever pissed off a woman



Think before betraying your gf! =))

luni, 22 martie 2010

Scrisoare catre tara mea


Alexandru Tocilescu (regizor)

Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei.

Am obosit de ţara asta! Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun "omul simplu, de pe stradă", omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş. Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare).

Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori - unul pentru făcut sex - şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie.Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director,că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia - cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.

Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, fun-cţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu' Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul "c'eşti copil" sau "mă laşi?!" Sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezas-truoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, minci-noşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici,ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar.Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi.Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte. Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circa de poliţie, înmormîntări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Paraschiva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: "Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?". Mă obosesc profesioniştii televiziunilor, chiar şi fără comentarii. Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat. Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali,despre insinuările cutărui senator,despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am oboist să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria ,şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi, distracţie-pe-cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără.Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.

Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice - de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la 20 de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.

Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic.De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism.

Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara . De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei. De aceea spun că nu-mi iubesc ţara .Mi-a mai rămas,totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc.Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural.

Trist ...

sâmbătă, 20 martie 2010

My old true love




Nirvana for life ...

vineri, 12 martie 2010

Cancerul social si efectele sale

In ziua de azi se intampla lucruri diabolice !
Nici nu stii ce sa mai crezi !?

Pentru informarea ta ...........citeste totusi !



Pe pachetele de pâine Titan scrie deja ca pâinea este fabricata cf Codex
Alimentarius. Am citit cu ochii mei. România va experimenta pe populatie produsul cancerigen initium

Experimentul "Codex Alimentarius" începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat sa înceapa implementarea "Codexului",alaturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei).
"Codex Alimentarius" este un pachet de norme dupa care se vor alimenta populatiile tarilor semnatare. Acesta porneste de la principiul ca Terra nu mai poate hrani pe toata lumea natural, ca atare se va trece la hrana
artificiala, din produse chimice, cea modificata genetic etc.

Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca masura nu este altceva decât una de
exterminare, care va reduce populatia globului la cca doua miliarde, o masa mult mai usor de hranit si de controlat de fortele oculte.

Nu a trecut o luna si iata ca apare stirea ca România este prima tara din
lume care va folosi în agricultura un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasa a substantelor chimice impuse de"Codex Alimentarius" . Produsele vor furnizate de compania germana BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa.

Pentru publicul larg se spune ca "beneficiile pe care le-ar aduce aceasta
substanta sunt legate în primul rând de combaterea daunatorilor, dar,
totodata ea micsoreaza si durata în care se obtine recolta."
Dupa ce acest
produs va fi experimentat în România, urmeaza sa fie omologata utilizarea lui si în Olanda, Germania , Franta, SUA, Canada si Marea Britanie.

Neoficial, conform cercetatorilor care combat "Codex Alimentarius" ,
folosirea produselor cu initium sporeste cu pâna la 65% rata riscului de
cancer de colon, substanta care intra rapid în combinatii chimice, devenind
reziduala în organism. De pilda 1 mg de initium intrat în organism o
singura data se elimina în aproape un an. Or, daca acest produs este
folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism.
Apoi, asa cum
initium ajuta la cresterea rapida a celulelor leguminoase, la fel de repede
va conduce la marirea tumorilor maligne. (S.L.)
D-zeu sa-i ajute pe români.
Daca esti împotriva folosirii acestei substante, semneaza petitia online:

http://www.petitieonline.ro/petitie/petitie_impotriva_folosirii_produsului_cancerigen_initium-p66425048.html

Pe acest site BASF-ul se lauda pe 11 ianuarie !!!!!! ca pentru prima data
în lume a fost autorizat într-un timp record fungicidul Initium care în
România va fi vândut sub numele Enervin™
Acum cineva ar putea spune : si ce daca, este un nou fungicid ce creste
productia.

Ce ma intriga pe mine este viteza cu care a fost aprobat si bagat pe piata
româneasca. Probabil nu vei putea sa vinzi cartofi decât daca dai cu
Initium ..........
Te crucesti de ce sunt în stare conducatorii nostri pe care i-am ales
În ce tara traim?????????? ????????? ??????
Ar fi bine sa raspânditi cât mai mult aceste informatii, poate ca asa cum
s-a întâmplat cu vaccinul contra cancerului de col uterin si împotriva
gripei porcine - se pare ca nu este în zadar!!!
Poate cine stie, desi ni se cânta de 20 de ani.

Desteapta-te române poate totusi ne vom destepta odata!!!

joi, 11 martie 2010

Everyting but nothing


I forgot how does it feel to be sad... that kind of sadness you'll always remember. That one which leaves you big scars on your soul. I forgot but i remembered quickly and i understood this is the only way to realize what is good or wrong for yourself. It's the path to reality , no more sweetness , no more dreams in vain!
It's ok to be sad , to be thoughtful , it brings you to the real life , so if you need it don't hesitate to let it pass.
You should not imagine I am like this all the time , as a matter of fact I'm quite optimist , but sometimes I need to get out of my world and this is my way ... you decide which one is yours!

Greetings

marți, 9 martie 2010

'Magia' stiintei


Ouă false fabricate manufacturier
În China există şcoli false si chiar clase care predau o varietate de tehnologii de fraudă flagrantă; chiar şi ouăle pot fi fabricate din materiale chimice, care se pot chiar prăji.Acesta este în prezent cel mai popular curs de falsificare.

Pasul 1: procurarea de materii prime
Folosind 7 tipuri de materiale chimice : carbonat de calciu, amidon, răşină, gelatină, alumină şi alte produse chimice.

Pasul 2: producerea de ouă
Oul crud se formează în formă plină cam 2/3, se pun clorură de calciu, coloranţi, oul începe să capete forma cunoscută. “Gălbenuşul de ou” se formează în matriţa rotundă. Se foloseşte "apă magică", adică clorură de calciu. Prin adăugarea unui pigment galben culoarea devine cea de gălbenuş de ou crud ...

Pasul 3: Forma de ou
În matriţă se pune alb brut de ou la nivel de 1/3, la fel ca prima turnare, gălbenuşul de ou se introduce la fel ca găluştele în supă, totul se spală în apă magică, iar jumătatea de ou începe încet să se formeze. Forma de ou se lasă să se usuce 1 oră, iar după spălarea cu apă este gata.

Pasul 4
Liniile de cuplare a jumătăţilor de ouă se estompează prin cufundare în parafină şi carbonat de calciu, pentru formarea cojii în această soluţie, care se repetă de mai multe ori, până când coaja se întăreşte puţin. După clătirea în apă rece, linia de cuplare se estompează, iar în acest moment oul a căpătat forma finală. Coaja tare este formată prin imersarea lor în parafină, apoi se lasă la uscat.

În timpul prăjirii se formează multe bule mici, dar mulţi oameni nu remarcă diferenţa. Oul arată exact la fel, are gust mai bun decât cel adevărat, dar astfel creşte statistica persoanelor cu toxiinfecţii alimentare.
De ce se falsifică ouăle? Din cauza banilor. Costul oului fals e de doar 0.55 Yuan/kg, în timp ce ouăle adevărate costă 5.6 Yuan/kg.
Cazurile de alimente cu probleme şi toxiinfecţii alimentare sunt raportate pe scară largă în China continentală în decursul ultimilor ani. În anul 2001, au existat 185 de cazuri de intoxicaţii alimentare, care afectează aproximativ 15715 de oameni şi cauzând 146 decese. Numărul de cazuri s-a dublat în 2002. În 2003, numărul de cazuri raportate a fost de zece ori mai mult decât în anul 2001, precum şi numărul de persoane care au suferit a fost de 29.660, inclusiv 262 decese Acum, în septembrie 2008, aproape 53.000 de copii chinezi s-au îmbolnăvit din cauză de lapte contrafăcut; 4 au murit.

sâmbătă, 6 martie 2010

Reactia zodiilor in diferite situatii


Cum se roaga fiecare zodie atunci cand se afla la ananghie?

Berbec: Oh, Doamne! Te rog frumos sa imi dai rabdare, caci am mare nevoie de ea. Si o vreau ACUM!
Taur: Doamne, te rog frumos ajuta-ma sa invat sa accept schimbarea in viata mea. Dar nu acum, mai lasa-ma sa mai astept un pic.
Gemeni: Doamne, am si eu o rugaminte. Am o mica intrebare pentru tine, daca ai timp. Cine esti? Ce exact esti? Unde te afli? Cati sunteti acolo, esti unul singur? Nu pot sa imi dau seama.
Rac: Doamne, pentru mine esti ca un tata. Vreau sa ma pot baza pe tine, sa imi dai siguranta, mai ales acum in momente grele cand mama este atat de departe de mine.
Leu: Tatal nostru al tuturor, cred ca esti mandru sa ai un fiu ca mine.
Fecioara: Doamne, fa lumea un loc mai bun si te rog mult nu repeta greseala de ultima data, ca uite ce-a iesit.
Balanta: Doamne, stiu ca ar trebui sa iau deciziile de una singura. Dar, pe de alta, parte, tu ce crezi ca ar trebui sa fac? Astept un sfat din partea ta, un semn, orice.
Scorpion: Doamne, ajuta-ma sa imi iert dusmanii, macar pe cei vechi de 10-15 ani, chiar daca nenorocitii nu merita.
Sagetator: Oh atotputernicule, atotstiutorule, atotiubitorule, omniprezentule, vesnicule Dumnezeu, te rog inca o data: ajuta-ma sa nu mai exagerez.
Capricorn: Doamne, voiam sa m! a rog, dar am realizat ca trebuie sa imi dau seama singura care este solutia pentru problemele mele si sa ma descurc singura. Mersi oricum.
Varsator: Buna, Doamne. Unii spun ca esti barbat. Altii spun ca esti femeie. Eu spun ca fiecare dintre noi este Dumnezeul sau. Asa ca, de ce sa ne rugam? Hai sa petrecem mai bine!
Pesti: Dumnezeule atotputernic, in timp ce beau ultimii 50 ml de Whisky din paharul meu pentru a-mi ineca durerea si nefericire, fie ca starea mea de ebrietate sa fie pentru onoarea si gloria ta.

Scuzele zodiilor :

Berbec: Nu am facut eu asta. Am fost fortat sa fac asta. A fost doar un accident. Nu a fost nimic intentioanat. Fiecare dintre noi are dreptul sa faca ceea ce ii place.
Taur: Am mai facut asta de m! ulte ori si nu am stiut ca este gresit. Credeam ca voi economisi niste bani prin asta. Nu mi-am dat seama. Aveam de gand sa repar totul cat de curand. Mi-era foame.
Gemeni: Poftim? Nu inteleg despre ce vorbesti.Cine, eu? Nu am crezut ca se va intampla asa. Nu eu, X a facut acest lucru. Haha, ce gluma buna, hai sa trecem peste discutia asta.
Rac: Am simtit ca trebuie sa fac acest lucru. Asa am simtit. E o traditie pe care a trebuit sa o urmez. Am fost obligat sa fac asta. Totul a inceput in copilarie.De fapt, mama m-a sfatuit sa fac asta.
Leu: Nu stiam ca ma vede cineva. Nu gandeam clar. Am anumite privilegii, ar trebui sa mi-se ierte acest lucru. As prefera sa uitam cu totii cele intamplate.
Fecioara: Contabilul mi-a spus ca totul este in ordine. Doctorul mi-a spus sa procedez asa. Nu stiam ce fac de fapt. Nu m-am putut abtine. Am gresit, nu se va mai repeta. Pot sa si semnez pentru asta.
Balanta: Am facut asta numai pentru ca si sotul meu/sotia mea o face. X m-a facut sa fac asta. Nu am putea ajunge cumva la un compromis? M-am luat dupa X,imi cer scuze. Sunt o victima a sistemului si a conjuncturii.
Scorpion: Asa ma simteam atunci. Nu m-am gandit ca voi fi prins. Nu am vrut sa o fac. Nimeni nu mai trebuie sa afle acest lucru. Credeam ca sunt pe moarte. Nu stiam ce naiba fac.
Sagetator: Trebuia sa fac asta, altfel eram dat in judecata. Avocatul mi-a spus ca totul este in regula. Ce mare lucru? Guvernul este de vina. Este un lucru rasist (sexist sau o decizie politica gresita).
Capricorn: Nu este ceva serios. Eu doar am urmat ordinele. Totul s-a intamplat atat de repede. Slujba mea este de vina. Chiar! Aveam nevoie de bani.
Varsator: Toti ceilalti faceau acelasi lucru. Era cel mai interesant lucru de facut. Ma plictiseam rau de tot. Si ce e cu asta? Ce vei face in acest sens? Cui ii pasa de lucrurile astea stupide pana la urma?
Pesti: Am fost influentat. Dumnezeu mi-a spus sa fac asa. Eu doar am indeplinit dorinta Domnului. Credeam ca ma pot opri pana sa pierd controlul. Nu mi-am dat seama cat de tarziu se facuse.

Daca fiecare zodie ar purta pe spate un semn de circulatie, care ar fi acesta?

Berbec - Oprirea si stationarea interzise.
Taur - Drum ingustat. Depasirea interzisa.
Gemeni - Punct de informare turistica.
Rac - Puneti-va centura de siguranta
Leu - Drum cu prioritate.
Fecioara - Intoarcerea interzisa!
Balanta - Intersectie nesemaforizata.
Scorpion - Atentie! Succesiune de curbe deosebit de periculoase.
Sagetator - Sfarsitul tuturor restrictiilor.
Capricorn - Limitare de viteza.
Varsator - Parcare cu plata. Timp limitat 1 h.
Pesti - Drum alunecos si cu denivelari.

De cati ...este nevoie ca sa schimbi un bec?

Berbeci. Nu te mai intreba, deja l-au schimbat!
Taurii. Se gandesc intotdeauna la toate, asa ca folosesc becuri care nu trebuiesc schimbate.
Gemeni. Este nevoie de cel putin doi care sa scoata din functiune vechiul bec, doi care sa cumpere unul nou, doi care sa scrie o carte despre asta si inca doi care sa discute intr-un show sau pe un forum despre bec.
Raci. Mama lor il va schimba pentru ei. Iar daca ea nu este prin preajma, atunci vor aprinde o lumanare. Dumnezeu este intotdeauna alaturi de ei.
Lei. De nici unul. Echipa de profesionisti pe care o au mereu in preajma il va schimba pentru ei.
Fecioare. De obicei una este de ajuns. Oricum, va curata priza in prealabil, va citi informatiile destinate utilizatorului si garantiile becului.
Balante. Pai, de cel putin doua pentru a cumpara becul si de alte cateva pentru a cumpara accesoriile necesare pentru schimbarea becului si poate alte cateva pentru a duce becul inapoi daca este defect.
Scorpioni. Pentru Scorpioni becul nu se schimba. El se transforma. Doar apasa pe un buton si activezi alt bec. Dar de ce intrebi? Esti de la o agentie de asigurari?
Sagetatori. Ei nu schimba becuri, dar te pot invata pe tine cum sa faci acest lucru.
Capricorni. Capricornul este ocupat momentan. Secretara va va raspunde mai tarziu.
Varsatori. Varsatorii nu trebuie sa schimbe becuri. Pot inventa unele mai bune.
Pesti. O Doamne, nu stiu. Dar becul se va schimba singur, daca asta este dorinta Domnului.

Fixurile si obsesiile zodiilor


FIXURI SI OBSESII DE ZODII !! ;)

Cum e zodia asta? Ce "PASARELE" are? Cand face urat?
BERBEC
21 martie - 20 aprilie
"SUNT PE FUGA"
Sincer, dinamic si direct, Berbecul nu e genul de om care sa se cantoneze in sabloane.
Are, insa, doua-trei fixuri. Unul e legat de timp: traieste cu senzatia ca lucrurile nu merg suficient de repede si ca nu-i ajunge timpul. Efectele? De la mania vitezei si graba cu care se repede cu capul inainte, ignorand pericolele, pana la noptile cand n-are chef sa se culce, spunandu-si ca somnul ar fi o pierdere de vreme.
Alt fix este cel conform caruia el stie intotdeauna ce e mai bine pentru ceilalti. Poate deveni enervant cu "directivele", dar trebuie inteles ca e sincer si manat de cele mai bune intentii - e genul cavalerului sau eroinei care lupta pentru un scop nobil, care se simte dator sa puna umarul la bunul mers al planetei. Berbecul e spaima chelnerilor, a mecanicilor, a croitoreselor... ce mai! - a tuturor celor ce lucreaza in servicii, fiindca e obsedat de faptul ca trebuie sa fie servit pe loc si impecabil..

TAUR
21 aprilie - 21 mai
"CE-I AL MEU, E-AL MEU" Taurul e un semn solid, perseverent si de incredere. Dar se ataseaza atat de tare de lucruri, persoane si idei, incat ajunge, obligatoriu, sa faca fixatii. Obsedat de stabilitate si siguranta, are impresia ca este la adapost doar daca acumuleaza. De aici vine atat lacomia lui proverbiala, cat si simtul de posesiune exagerat. Majoritatea Taurilor nu gandesc decat in termeni ca bani, case, masini, haine si bijuterii. Atasamentul fata de oameni (familie, partener de cuplu, prieteni, colegi) e la fel de puternic si de obsesiv, si are la baza aceeasi teama de schimbare.
Prejudecatile si ideile fixe au un mecanism putin diferit: Taurul gandeste practic si temeinic, dar cam incet - si odata ce si-a format o parere (fie ea buna sau rea) nimeni nu i-o mai poate schimba. Nu are flexibilitate si nici capacitatea de a nuanta. Taurul poate deveni periculos daca isi canalizeaza forta pe fagasul fanatismului (exemple - Hitler si Marx).

GEMENI
21 mai - 21 iunie
"NU TE ENERVA" Cei mai vioi si mai adaptabili copii ai Zodiacului, Gemenii, sunt si cei mai lipsiti de obsesii si de manii.
Daca dragostea pentru informatie, comunicare si miscare ar putea fi catalogata drept "fixatie", atunci cam asta ar fi meteahna lor. Si inca ceva: se feresc de oamenii prosti, neindemanatici si inceti. Dar, de-aici si pana la obsesii, e cale lunga. De ce sa te consumi in incordari psiho-emotionale, cand pe lume sunt atatea lucruri interesante?
Tiparele rigide nu sunt de ei. Spirite libere si democrate, li se pare absolut aberant sa le impui celorlalti gusturile sau ideile tale. Nu merge ceva? Nici o problema, se reorienteaza cat ai clipi. Bineinteles ca au si ei micile lor ciudatenii, dar, in general, nu sunt deranjante. Se mai supara uneori, insa le trece repede. Cu ei, nimic nu e batut in cuie. Atragatori ca niste fluturi si la fel de greu de prins, Gemenii deranjeaza adesea tocmai prin lipsa reperelor fixe.

RAC
22 iunie - 22 iulie
"O REZOLVAM NOI"
Racul fiind un diplomat, este dificil sa-ti dai seama cat de greu poate fi scos dintr-ale lui.
Nevoia de securitate ii determina aproape toate actiunile. Motivatia e de natura emotionala: ii trebuie parametri cunoscuti, verificati si siguri. Asa ajunge sa faca fixatii pentru traditii, amintiri sau obiecte vechi. Asa ia nastere obsesia pentru casa, familie si copii.
Femeia-Rac, desi foarte romantica si sensibila, se aciuiaza adesea pe langa un barbat, doar pentru ca acesta ii poate asigura protectie si confort. Fiindca nu rareori partenerul respectiv e mai in varsta, este posibil ca la mijloc sa fie si o fixatie paterna. De fapt, barbat sau femeie, Racul face frecvent o fixatie pentru unul sau altul dintre parinti. Racul are toane si schimbari de dispozitie si poate fi superstitios, sensibil la fazele Lunii, etc. Dar, fiindca este discret si abil, obsesiile lui sunt rareori suparatoare pentru cei din jur.

LEU
23 iulie - 22 august "NU-S FRUMOS?"
Leul are, intr-adevar, o mare fixatie: propria-i persoana. Dac-ar fi dupa el, chiar si Soarele ar trebui sa se invarta in jurul lui! Obsedat sa placa, sa fie remarcat, admirat, apreciat sau laudat, Leul sufera de "obsesia scenei". De-aia se si comporta atat de teatral, de-acolo vin gesturile largi si dramatice, pozitiile si "pozele" lui studiate. Are nevoie de aplauze si de complimente, vrea pozitie sociala, renume, diplome si decoratii. In fond, Leii sunt niste oameni deosebiti, plini de vitalitate si resurse, optimisti, nobili, loiali si generosi. Nu le cade bine cand sunt tradati sau subapreciati si sunt foarte posesivi. Analizand lucrurile mai atent, iti dai seama ca in adancul lor sunt terorizati de gandul ratarii, singuratatii sau al lipsei de afectiune. Numai ca sunt atat de mandri, incat nu si-ar recunoaste niciodata temerile. Iar atunci pareaza. Reactioneaza foarte prompt si violent cand sunt jigniti, inselati sau subapreciati.

FECIOARA
23 august –
22 septembrie
"SA ANALIZAM"
La cate manii (mai mici sau mai mari) are, Fecioara s-ar mai putea numi si "zodia micilor maniaci".
Totul izvoraste din atributele semnului: spirit de observatie (care detecteaza chiar si cele mai marunte defecte), simtul amanuntului, puternice tendinte critice, gandire analitica, dragoste pentru ordine, punctualitate si curatenie, tentatia de a clasifica si cataloga. Toate astea sunt bune in munca, dar in relatii devin destul de enervante. Experta in despicatul firului in patru, Fecioara mai sufera de ceea ce am putea numi "obsesia perfectiunii", "fixatia restului" si "sindromul furnicii". Pe rand, ar veni cam asa: vrea ca totul sa fie perfect si iti scoate ochii pentru orice fleac, cat de mic. Apoi, econoama, tine socoteala pana la ultimul sfant. In plus, aduna mereu, colectioneaza, stocheaza. Cu cat imbatraneste, cu atat devine mai tipicara si mai pisaloaga. I se iarta insa multe, fiindca e inteligenta, practica, harnica si devotata.

BALANTA
23 septembrie –
22 octombrie
"NU SUNT SIGUR..."
Balanta e un semn profund relational - pentru ea conteaza enorm sa fie placuta si acceptata de ceilalti.
Din acest motiv, chiar daca are fixatiile ei, e suficient de diplomata ca sa nu-i agaseze pe cei din jur cu ele. Totusi, se intampla adesea sa te nedumereasca prin nehotararea ei. La origine se afla "mania echitatii" - incearca intotdeauna sa analizeze diferitele aspecte ale unei situatii pentru a fi sigura ca face alegerea justa. Te mai poate sacai cu sintagme de genul "nu e drept", "pe de alta parte", sau "stiu ca ai dreptate, dar si el (ea)...". Uneori e cuprinsa de o ciudata manie a contradictiei, sustinand o opinie adversa, numai de dragul de a... echilibra balanta discutiei! Maniile ei cele mai frecvente tin de nevoia de armonie: "face urat" daca-i e tulburata pacea interioara, daca ii strici ambianta sau daca o agresezi cu zgomote disonante, culori tipatoare ori cu manifestari de prost-gust.

SCORPION
23 octombrie –
21 noiembrie
"MA TEM DE TRADARE" La capitolul obsesii si frustrari, Scorpionul detine suprematia. Este cel mai framantat si suspicios semn din zodiac. Vesnic nemultumit, sufera de obsesia perfectiunii. E extrem de exigent, atat cu sine, cat si cu ceilalti. Investeste totul, dar vrea totul in schimb. Are insa un dispozitiv intern hi-fi pentru detectarea fisurilor, si reactioneaza intens la ele.
Vesnic in garda, se amorseaza instantaneu (chiar inainte de a aparea motivele reale, pe care parca le presimte) si ramane amorsat. E adevarat ca are mania secretelor, ii place sa manipuleze lumea, e gelos, usor paranoic, obsedat sexual, distructiv si autodistructiv. Dar are o personalitate fascinanta si plina de resurse, fiind capabil de performante uluitoare. Asa ca merita sa-l admiri si sa incerci sa-l intelegi, in ciuda "umbrelor" sale. Daca i-ai gresit, nu te amagi crezand ca va uita. Nu uita niciodata si ti-o plateste cand ti-e lumea mai draga.

SAGETATOR
22 noiembrie –
21 decembrie
"CU MINE VORBESTI?" Entuziast si optimist, Sagetatorul e un adaptabil care nu prea face fixatii. Are, totusi, unele sensibilitati care pot duce la suparari si complicatii. Mai intai, e snob si oportunist - nu pierde nici o ocazie sa aminteasca de relatiile lui cu "lumea buna" si sta cu ochii roata dupa evenimentele mondene de pe urma carora ar putea profita. In fapt, este foarte conventional si pune mare pret pe ce spune lumea despre el. Sufera de "sindromul supraevaluarii", care ii poate strica planurile de "respectabilitate". Ii e greu sa-si recunoasca limitele si se baga in situatii care-i depasesc posibilitatile. De aici actiunile iresponsabile, promisiunile neonorate, incurcaturile financiare sau chiar legale. Fiind cel mai norocos din zodiac, pana la urma scapa cu bine din toate. Iar apropiatii il iarta, fiindca e vesel, simpatic si "baiat bun". Daca-i spui ca e snob, se supara, pretinzand ca e doar modern si sociabil.

CAPRICORN
22 decembrie –
20 ianuarie
" ASCULTA-MA PE MINE"
Introvertit, incapatanat si suspicios, Capricornul are multe complexe, dar le ascunde cu diplomatie.
Obsesia lui primordiala este aceea de a detine controlul. De-asta e mereu in garda si se straduieste continuu, incarcandu-se cu atatea responsabilitati. Toate actiunile lui au un scop. Iar scopul, oricare ar fi, e menit sa-i asigure controlul asupra oamenilor si situatiilor. Convins ca are mereu dreptate, se considera dator sa dea sfaturi si indrumari. Daca nu e ascultat, poate recurge la strategii subtile si chiar la manipulare pentru a te aduce acolo unde vrea. Mult-trambitata lui modestie e o baliverna - in realitate, Capricornul este extrem de ambitios si de orgolios. Totusi, alaturi de Scorpion, este una din "piesele de rezistenta" care misca lumea inainte si care merita atentie si consideratie. Daca il jignesti sau ii strici planurile nu uita si nu iarta. Nu are simtul umorului si nu e maleabil.

VARSATOR
21 ianuarie –
19 februarie
"ITI SPUN DREPT..."
Originalul" zodiacului, Varsatorul, e plin de contradictii si paradoxuri.
E un revolutionar cu ciudate tendinte tiranice, un liberal capabil de uimitoare idei fixe, un nonsalant cu surprinzatoare accese paranoice, un singuratic cu nevoi sociale foarte marcate. Este vizionar si utopic, altruist si egoist deopotriva. Cu toate ca nu ezita sa spuna exact ce gandeste, fara sa-i pese de consecinte, se intampla deseori sa faca tocmai pe dos fata de ceea ce le predica altora. Inzestrat cu multa vitalitate si cu o personalitate distincta, indiferent ca e tipul savantului distrat sau al razvratitului agitat, te surprinde cu cele mai neasteptate manifestari. Independent si incapatanat, se enerveaza instantaneu cand e contrazis sau nu e lasat sa faca ce vrea. Din fericire, ii trece repede. Iar oamenii il iubesc, fiindca e prietenos, saritor, optimist si ii contamineaza cu entuziasmul lui uneori atat de copilaros

PESTI
20 februarie –
20 martie
"DEPINDE..."
Enigmatici, evazivi, irationali si impredictibili, Pestii sunt cei mai derutanti produsi ai zodiacului.
"Functioneaza" numai pe baza de emotii, perceptii, impresii si intuitii. Majoritatea sunt atinsi de "sidromul relativitatii" (Einstein a fost Peste!). Ei stiu ca realitatea nu e niciodata una singura, ci ca are foarte multe fatete. Sunt maestri in "arta aburirii". Pentru unii alunecosi, pentru altii fascinanti, Pestii sunt plini de toane si de mici manii inofensive. Au fixurile lor legate de lumea misticului, fantasticului, superstitiei si magiei. Cu toate astea, sunt persoane maleabile, compasive si ingaduitoare, care mai degraba incearca sa-i inteleaga pe ceilalti, decat sa-i judece. Chiar daca sufera, sunt gata sa ierte si au o imensa capacitate de iubire si devotament. Avand o viziune global-intuitiva a lucrurilor, se enerveaza sau se inchid in sine cand li se cer explicatii si argumente logice.

vineri, 5 martie 2010

Legion

Un film cu si despre oameni , obiceiurile lor si pacat! Merita vazut macar pentru efectele speciale si replicile geniale ... my favourite? " You gave HIM what He asked for , I gave HIM what He needed!"

luni, 1 martie 2010

1 Martie - Martisorul


1 Martie este in calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numita si Dochia. Sarbatoarea este de fapt apriori timpurilor crestine, iar Dochia este un personaj pagan.
Traditia martisorului este o mostenire de la stramosii nostrii romani. Cuvantul "martisor" are origini latine si este numele popular al lunii martie. Dupa vechiul calendar roman, 1 Martie era prima zi din an si se celebra sarbatoarea "Matronalia" la care se desfasurau serbarile lui Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii.
La vechii traci, aceleasi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui ii erau consacrate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii.
Semnificatia martisorului a ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii, al revenirii la viata. El ne aduce optimism si credinta. Forma acestuia s-a schimbat in timp. La inceput martisorul era simbolizat printr-o moneda. Mai tarziu aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata. Acum margelele frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul.

Povestea martisorului

Odata soarele cobora intr-un sat, la hora, luand chipul unui fecior. Un zmeu l-a pandit si l-a rapit dintre oameni, inchizandu-l intr-o temnita.
Lumea se intristase. Pasarile nu mai cantau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai radeau. Nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe zmeu.
Dar intr-o zi, un tanar voinic s-a hotarat sa plece sa salveze soarele. Multi dintre pamanteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna.
A gasit castelul zmeului si au inceput lupta. S-au infruntat zile intregi pana cand zmeul a fost doborat. Slabit de puteri si ranit, tanarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer inveselind si bucurand lumea.
A reinviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sangele cald din rani i s-a scurs in zapada. Pe cand acesta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. Pana si ultima picatura de sange se scurse in zapada imaculata. Apoi a murit.
De atunci tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul inseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sangelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.
O alta legenda legata de martisor spune ca: umbland cu oile prin padure si torcand lana din furca Baba Dochia a gasit o para, i-a facut o "borta" si a legat-o cu un fir de ata, asta se intampla intr-o zi de 1 Martie si de atunci s-a extins obiceiul.

Rosu si alb, femeia si barbatul

La originile martisorului a stat o moneda de aur sau de argint, dupa alte surse, la care se atasa o sfoara facuta din doua fire rasucite, una rosie si alta alba ( sau alb si negru), ce semnificau lupta vietii asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii si care era purtata in general de persoanele sensibile (copii si fetele tinere). Exista credinta, conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire.
Culoarea rosie, data de foc, sange si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciunii barbatului.
De altfel, snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii ca o permanenta miscare a materiei.
El semnifica schimbul de forte vitale care dau nastere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb si rosu au ramas pana in zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regasite si la bradul de nunta si inmormantare.

Date istorice

Raspandit in toate provinciile tarii, martisorul este pomenit pentru prima data de Iordache Golescu.
Folcloristul Simion Florea Marian relateaza ca in Moldova si Bucovina martisorul consta dintr-o moneda de aur sau de argint legata cu un snur alb si rosu la gatul copiilor.
Era credinta ca portul martisorului face ca acestia sa aiba noroc. Fetele il purtau timp de douasprezece zile la gat, dupa care-l prindeau in par si-l tineau astfel pana la sosirea berzelor sau pana ce inflorea primul pom. Dupa aceea, cu snurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa le fie fata frumoasa si alba.
Simbolul snurului realizat din cele doua parti rasucite, una alba si cealalta rosie, a fost initial folosit de daci inainte ca romanii sa-i cucereasca. Pe acea vreme snurul era alcatuit din alte doua culori: alb si negru. Culoarea neagra reprezenta lana neagra data de Baba Dochia nurorii sale, si simboliza intunericul iernii. Partea alba simboliza lumina primaverii. Lana s-a schimbat, conform legendei, din negru in alb prin sacrificiul fetei. Din aceasta cauza partea rosie din martisor reprezinta sangele si sacrificiul.
In final, primavara si martisorul vor fi mai puternici decat intunericul cu ajutorul lui Isus Cristos.

"Credintele" martisorului

Martisoarele se poarta o perioada de timp bine determinata, dupa care se agata in copacii care urmeaza sa infloreasca. Procesul scoaterii martisoarelor a fost legat de practicile de previziune a vremii.
In sud, spre exemplu, oamenii cred ca ar trebui sa-ti dai jos martisorul doar atunci cand vei observa un stol de berze. In alte regiuni acest lucru se intampla la vederea unei lebede, existand credinta ca, vei fi tot anul la fel de gratios precum respectiva pasare.
Fetele nemaritate isi pun martisorul sub o piatra mare si incearca sa ghiceasca care le va fi ursitul.
Scoaterea martisorului, conform ritualurilor, are un scop bine intemeiat: sa marcheze astfel tranzitia dintre sfarsitul iernii si noul anotimp care incepe.
Martenitsa, aceasta amuleta magica, mostenita de la predecesori, este primul semn al venirii primaverii. El simbolizeaza credinta fiecaruia ca toate vor fi mai bune in anul ce va sa vina.

PS. Martisor plin de bucurii si impliniri
Cu drag ,
Samira

sursa : www.ziare.com