Realitatea din spatele protestelor

“De ce protestez in strada?!

Pentru ca in casa, la munca, la telefon, sunt deja ascultat. E vremea sa ma asculte si din strada.

Pentru ca nu mai am nimic de pierdut. Mi-au luat banii, am pierdut casa, copiii sunt la bunici, imi vad sotia o data la trei zile si avem tot mai putine sa ne spunem. Viata noastra, asa cum am gandit-o impreuna, ne-a fost confiscata intr-o zi de joi. Joi, 6 mai 2010, cand un imbecil, care ne asigurase ca nu se va atinge de salariile noastre, iar noi l-am crezut si ne-am ipotecat casa pentru a ne face un cabinet particular, a decis ca suntem prea grasi si ne-a taiat salariile. 25% de la ea, 25% de la mine. In 8 luni am ramas fara casa. Copiii sunt la 300 km departare. In fiecare seara, eu si sotia mea ne cautam adapost pe la colegi si prieteni sau, pur si simplu, dormim fiecare in spitalul in care lucreaza. Nu ne mai privim in ochi, incercand sa ne menajam reciproc, sa il protejam pe celalalt de propria deznadejde. Si facem economie. De haine, de mancare, de zambete, de cuvinte, de proiecte. Nu mai indraznim sa speram pentru ca nu ne mai permitem sa pierdem.

Nu ies in strada pentru mine. Eu mi-am invatat lectia. Am 35 de ani si nu mai astept nimic bun de la nimeni. Dar copiii mei nu au 35 de ani. Copiii mei au 3 si 5 ani si nu au gresit cu nimic. Copiii mei au dreptul la o scoala buna, o casa incalzita, haine frumoase si jucarii noi. Copiii mei au dreptul la parinti.

Protestez pasnic in Piata Universitatii pentru drepturile copiilor mei. Si, cand lupt pentru ei, nimeni nu ma poate opri. Voi, ceilalti, aveti copii?”

sursa : http://www.ghimpele.ro